Final de carieră pentru Canal 33. Postul și-a încetat emisia după ultima emisiune prezentată de Alexandru Răducanu. CNA a retras licența în ședința publică. Ce spune fondatorul postului închis?
9 ani, un record de 3 zile deținut, 3 profiluri, o emisiune cu DD și o încercare de a lansa un canal secundar. Atât au fost (sau ar fi fost) realizările Canal 33 în toți cei 9 ani de existență, cu schimbări de structuri, schimbări de emisiuni, un record pe care l-a câștigat, o colaborare cu un jurnalist controversat și cu o situație financiară care a dus la decizia Canal 33 de a-și închide emisia și de a nu solicita la Consiliul Național al Audiovizualului prelungirea licenței cu încă 9 ani.
Consiliul Național al Audiovizualului a luat act în ședința publică de marți, 17 martie 2026 de retragerea licenței postului Canal 33 întrucât licența acestuia a expirat pe 16 martie 2026, la fix 9 ani de când a fost autorizat de forul audiovizual. Practic, pe 17 martie postul deținut de Alexandru Răducanu ar fi trebuit să facă 9 ani de existență, însă și-a oprit emisia în seara de luni 16 martie ora 21:26, imediat după ediția specială de rămas bun din partea postului.
,,Contextul pieţei media din România din păcate nu permite existenţa unei televiziuni de ştiri independente. Consider că am făcut ceea ce trebuie şi prefer să mă retrag din zona de media." a declarat Răducanu potrivit Pagina de Media.
Recomandări Extra vă prezintă istoria tumultoasă a postului, înainte și după lansarea pe piața TV.
2014-2017: Încercarea de a obține licență audiovizuală
La începutul anului 2014, Alexandru Răducanu, jurnalist și afacerist român care deținea publicațiile aflate pe The Marketer și Business Woman a solicitat la CNA o licență pentru un nou proiect denumit Canal 33 și care se vrea un concurent pentru The Money Channel (care și-a încetat emisia în aprilie 2015). La prima solicitare, potrivit Pagina de Media, postul ar fi urmat să o aibă pe Andreea Marin ca consultant, însă forul audiovizual a respins solicitarea.
O lună mai târziu, pe 6 martie 2014, la a doua solicitare de licență, Răducanu s-a prezentat ca ,,un antreprenor de media pursânge, de tipul Ringier şi poate Adrian Sârbu". Și aici a fost respinsă cererea. Potrivit sursei citate, Laura Georgescu, președintele de atunci a CNA reținut temerea că licenţa ar urma să fie vândută dacă proiectul Canal 33 nu ar avea succes și a invocat cazurile Radio Guerrilla şi The Money Channel. Exact din același motiv a fost respinsă și licențierea Life TV, un alt proiect de business operat de o firmă controlată de Muhamad Murad.
De atunci a început un ,,război" între fondatorul Canal 33 și firul audiovizual. În vara 2014 Răducanu a încercat să ia marca CNA prin înregistrarea acestuia la OSIM, însă instituția a cerut protejarea mărcii. Mai târziu, în toamna 2014 Răducanu a venit a patra oară în fața CNA pentru a solicita licența postului, aducând de asemenea două argumente noi: "suntem cea de-a treia televiziviune din România afiliată la CNN" și că "am fost acceptat ca doctorand al Academiei Naţionale de Informaţii, pe o temă legată de televiziune" mai preciza Pagina de Media atunci.
În cele din urmă, la începutul anului 2015 Canal 33 a primit licență audiovizuală la a cincea încercare. În proiectul aprobat atunci se preciza că urma să aibă 78 de angajaţi şi o investiţie de aproximativ 500.000 de euro, dintre care 200.000 de euro din fond de salarii. Însă, la un an de la obținerea licenței postul a și pierdut-o întrucât nu a apucat să-și înceapă emisia din cauza situației financiare și de amenajare a studiourilor sale.
Răducanu nu a renunțat la proiect și o lună mai târziu a făcut o nouă solicitare de licență la CNA tot pentru Canal 33, dar de data aceasta ca post local pentru București. A și primit licență. Pe 16 martie 2017 postul a fost autorizat pentru începerea emisiei iar o zi mai târziu, pe 17 martie postul a fost oficial lansat.
2017-2018: Ca post local pentru București
Echipa Canal 33 la lansare. FOTO: Canal 33
Canal 33 ca post local pentru Capitala României a început emisia cu un program scurt de 6 ore pe zi (intervalul 18:00-00:00) și cu Alexandru Răducanu ca director al stației și realizator de emisiuni. La începuturile sale postul a difuzat multe emisiuni de business, tehnologie și lifestyle precum Jurnal de business, Educația XXI, Economia XXI, Business Woman, Mărci naționale, Interviuri (ne)convenționale, Autentic românesc, Energia banilor, Design perfect, IMM Focus, Ediție specială și Sănătate trup și suflet.
Ulterior și-a extins emisia la 24h pe zi și a adăugat alte emisiuni noi precum #freelancer, Forum IT, Stația România-Israel, Eticheta și comunicare în afaceri, Aventuri în jurul lumii, Simply Talking, Iubește ceea ce faci, Împreună pentru natură, Comunicațiile la zi, Stâlpii societății, Deschis pentru afaceri și Noi între noi.
Încă de la lansare postul local a fost disponibil în grilele iNES IPTV, Next Gen (în grila locală din București), Direct One și Media Sud din Alexandria.
2018-2021: Ca post național de business
De la 1 octombrie 2018 Canal 33 a devenit post național și a fost adăugat în grila națională a operatorului UPC (acum Vodafone) în format SD. De atunci postul s-a poziționat pe piața TV ca concurent pentru recent lansatul Profit.ro și a continuat să adauge treptat o nouă serie de emisiuni noi dintre care Kabbalah 100%, Drumul către noi, Business Matinal, Consultanță în afaceri, Cafeneaua politică și Despre filme. La Canal 33 au lucrat și mari realizatori precum Cristina Țopescu și Horia Alexandrescu, care ulterior s-au stins din viață.
Anul 2020 a fost un an tot mai important pentru postul de televiziune. Acesta a primit aprobarea de la CNA de a emite la nivel național și în format HD iar scurt timp mai târziu a intrat în lista Must Carry intrând automat în grilele cabliștilor din toată țara în locul Neptun TV care tocmai ce își înceta emisia.
Cu ocazia împlinirii a 3 ani de emisie, în perioada 15-17 martie 2020 Canal 33 a organizat o ediție specială maraton de 72 de ore și 18 minute prezentată fără întrerupere de Alexandru Răducanu în care au fost invitați nu mai puțin de 100 de personalități din diferite domenii și care s-a terminat cu aniversarea postului datorită căruia a intrat în Cartea Recordurilor pentru cel mai lung talk-show din lume.
„Acest talk-show a fost, pentru noi toți, un test, o lecție, o demonstrație că, atunci când trecem prin momente foarte dificile, când ne este foarte greu, când mintea ne spune că nu mai putem, mai putem. Putem face lucruri mari, dacă ne propunem, fiecare dintre noi. Ne putem depăși limitele. Acest succes este pentru Canal 33 o sărbătorire a 3 ani de activitate, dar și o sursă de inspirație, un început pentru noi proiecte mari și frumoase pe care le vom realiza împreună”, a declarat fondatorul postului potrivit Revista Tango.
2022-2024: Ca post de lifestyle și cu emisiuni informative
La începutul anului 2022 Canal 33 și-a actualizat grafica și a devenit un post de lifestyle, cu emisiuni diverse filmate doar în studio. Postul a început de asemenea să introducă o serie mică de emisiuni informative și politice iar în 2023 și-a actualizat grila de programe la o scară mai mare cu emisiuni noi precum În spatele știrilor, 3X3, Sport, Politica zilei, La subiect, Marius Tucă show, dar și alte emisiuni diverse precum Sport și Râsu-plânsu și blocul de muzică populară Popular difuzat inițial timp de 12 ore pe zi (23:00-11:00).
În ultimii ani la Canal 33 au fost aduși tot mai mulți jurnaliști printre care Ionuț Cristache, Ion Cristoiu, Alexandru Catalan, Radu Herjeu, Marius Tucă și omul de divertisment Mihai Găinușă. Postul a avut o perioadă în care nu a fost disponibil în grila națională a DIGI după ce a fost eliminat în aprilie 2023 în urma reorganizării grilelor (postul se situa pe poziția 43 în Must Carry iar cablistul nu retransmitea decât 37 de posturi Must Carry la aceea vreme întrucât respectă procentul de 25% din grila de posturi).
La începutul anului 2024 fondatorul Canal 33 a solicitat la CNA o licență pentru un nou proiect numit Bucătăria TV, care se vrea a fi un post culinar cu emisiuni specifice, dar și de actualitate. În acest proiect ar fi urmat să fie aduși oameni de televiziune precum Robert Turcescu, Liviu Mihaiu. ,,Bucătăria TV este o televiziune generalistă. Ne dorim o televiziune de infotainment. Ne dorim să fie şi informaţie dar ne dorim să fie prezentată într-o formă relaxată, agreabilă. Să fie şi formate de reality-show, să fie şi talk-show-uri, dar vom avea şi filme artistice" a declarat Răducanu la momentul licențierii postului.
2025: Revenirea lui Dan Diaconescu în televiziune la Canal 33 (și ieșirea sa), acum ca post de diverse și situația financiară delicată întâmpinată
Începând din 3 martie 2025 Canal 33 a devenit un post generalist de diverse cu doar emisiuni de la diverse domenii, majoritatea generaliste și de actualitate. Printre noutățile postului în acest an se află revenirea lui Dan Diaconescu în televiziune după ce i-a fost expirată interdicția de 10 ani. Fostul proprietar al defunctului post controversat OTV a semnat o colaborare cu Canal 33 și publicația Cancan unde realizează emisiunea Dan Diaconescu Direct (prescurtat ca DDD) pe ambele canale în fiecare zi seara până la orele târzii.
Intrarea lui Diaconescu s-a simțit imediat în audiențe. De la 700 de telespectatori în februarie postul a ajuns în august la 1200 telespectatori iar din septembrie Canal 33 a ieșit din măsurători. În același timp unele emisiuni au fost oprite de pe post încă din primăvară dintre care Marius Tucă Show, La subiect, Design Perfect, una din cele mai longevive emisiuni ale stației iar blocul Popular a fost tot mai micșorat și a rămas doar dimineața. La scurt timp după transformare postul a început să primească amenzi de la CNA pentru Dan Diaconescu Direct, amenzi pe care Canal 33 avea responsabilitatea să le plătească.
Între timp Canal 33 a revenit în grila națională a DIGI după ce a urcat pe poziția 38 în lista Must Carry 2025.
În toamna 2025 postul a rupt contractul cu Diaconescu după doar câteva luni din cauza conținutului emisiunii (a vizat subiecte ce ar putea încălca legislația audiovizuală) Proprietarul postului, Alexandru Răducanu a declarat conform Pagina de Media că ,,am ajuns la un punct în care am considerat că ne facem mai mult rău decât bine. Emisiunea a reprezentat un câştig pe partea de audienţă, dar un risc în ceea ce priveşte respectarea legislaţiei audiovizuale.
Noi considerăm că nu am cenzurat pe nimeni, ci am încercat să ne înscriem în respectarea Legii audiovizualului. Televiziunea are responsabilitatea ultimă a respectării legislaţiei audiovizuale, respectiv riscul unor amenzi din partea CNA revine staţiei, ceea ce s-a şi întâmplat."
La scurt timp după încetarea parteneriatului cu Diaconescu (cu efect pe 21 octombrie), patronul Canal 33 a anunțat într-un interviu potrivit sursei citate că postul nu are un an financiar bun (fiind într-o situație dificilă) și că a încercat să negocieze cu potențiali investitori, inclusiv cu Dorin Iacob, fost ofiţer SRI, om de afaceri şi fost prezentator la Culisele statului paralel cu Anca Alexandrescu, însă discuțiile au fost blocate. În același timp Răducanu a intrat în politică în partidul PUSL ca vicepreședinte, poziție și domeniu pentru care a renunțat ulterior.
Între timp, acesta a profitat de ieșirea lui Diaconescu de pe post, moderând o emisiune cu numele patronului numit Alexandru Răducanu Live, însă emisiunea nu a durat decât o singură lună iar blocul de muzică Popular a ocupat din nou jumătate din programul postului (23:00-12:00). La sfârșitul anului, când postului i-au mai rămas doar 3 luni până la expirarea licenței, situația financiară a Canal 33 nu este deloc bună în continuare iar Răducanu a explicat și de încercări de ,,preluare ostilă".
"Forţe obscure au încercat mai pe faţă sau mai prin dos o preluare ostilă, profitând de anul nostru mai greu sau chiar forţând activ, prin pârghii la care au avut acces, gâtuirea noastră financiară. Dificultăţile din ultimul an m-au ajutat să înţeleg mai bine pe ce lume trăiesc, cât de meschini sau chiar ticăloşi, sau doar lipsiti de scrupule pot fi unii oameni care se prezintă în spaţiul public drept mari oameni de afaceri.
Să găseşti un om cu caracter în media e o floare rară. Ca şi în politică. Dacă îl voi găsi, vom face o alianţă, dacă nu, vom continua singuri." a declarat patronul pentru Pagina de Media, căruia a mai spus și de scenariul închiderii stației:
"Există un singur scenariu în care vom inchide: nu voi lăsa proiectul în ghearele unor gangsteri în costume de afaceri, care vor sa îl preia pe nimic, prin mijloace ostile. Nu vreau să îmi bat joc de 9 ani de muncă şi MULTE milioane de euro investite. Dacă acest risc va fi unul real, voi prefera să inchid curat, eu. Dar acest ultim scenariu este destul de improbabil în momentul de faţă"
Potrivit Lista Firme, Canal 33 Network SRL, societatea care deține licența a avut în 2024 o cifră de afaceri de 1.680.773 lei, o pierdere de 752.139 lei și cu datorii mai mari de 3.255.365 lei. Societatea a avut 14 angajați.
2026: Retragerea licenței Bucătăria TV și încetarea emisiei Canal 33
FOTO: Decupaj din captura făcută în timpul vizionării ședinței CNA.
La începutul acestui an Canal 33 a fost evacuat din sediul unde emitea atâția ani și a început să emită într-un nou studio chroma pe care nu o mai folosise până acum. În același timp CNA a retras licența Bucătăria TV fiindcă postul nu și-a mai început emisia la 2 ani de la acordarea licenței (potrivit legii un post TV are nevoie de un an la dispoziție, cu posibilitatea la 2 prelungiri a câte 6 luni să-și înceapă emisia). Retragerea licenței postului secundar a fost ultima picătură până la soarta Canal 33, aflat mai aproape de expirarea licenței.
Iar de la începutul acestei săptămâni a fost dezvăluită informația conform căruia postul își va înceta emisia odată cu expirarea licenței programată pe 16 martie dar și cu retragerea licenței. La ora 21:00 Canal 33 a avut o ediție de rămas bun cu Răducanu (fondatorul postului) ca prezentator, unde a declarat despre experiența acumulată în ultimii 9 ani.
,,Contextul pieţei media din România din păcate nu permite existenţa unei televiziuni de ştiri independente. Consider că am făcut ceea ce trebuie şi prefer să mă retrag din zona de media. Au fost tot felul de discuţii, într-adevăr, dar contextul economic nu este unul favorabil pentru ca un om de afaceri să investească într-un domeniu care nu este profitabil. Nici eu nu mai sunt dispus. Televiziunea a fost o sursă de cheltuieli în toţi aceşti ani." a declarat patronul postului pentru Pagina de Media.
Doar 27 de minute a durat ediția de rămas bun al postului, fără să fie aduși invitați căruia ar spune despre experiența în acest post. La ora 21:27, imediat după ediția specială, postul și-a închis emisia cu un carton în care apar 4 variante ale siglei și mesajul ,,Sfârșitul transmisiei" (după cum se vede în prima poză de mai sus din acest articol). Ediția de rămas bun este disponibilă pe canalul de YouTube al postului.
,,Canal 33 a fost timp de 9 ani de zile a fost susținută aproape integral de mine. Televiziunea în sine din activitatea proprie aducând venituri modeste din motive complexe. (...) Ce am înțeles este că în România cel puțin, nu știu în alte părți, este foarte greu spre imposibil să menții o televiziune de știri independentă la nivelul și la standardul pe care noi l-am propus pentru că este un ecosistem în care televiziunile de știri au un anumit profil și anumiți oameni din zona de mass-media în care contează.
În general sunt oameni care au în spate anumite forțe sau interese politice, finanțări politice, noi n-am primit nici măcar un cent niciodată bani politici în această televiziune sau de la stat sub nicio formă sau au în spate alte tipuri de pârghii invizibile mai obscure care controlează acele persoane și acele entități media și care le redirecționează în funcție de anumite interese în care sunt."
La o zi după închiderea emisiei ,CNA a luat act de retragerea licenței în ședința publică de marți, 17 martie 2026 întrucât postul nu a solicitat prelungirea valabilității licenței. ,,Deci a încetat pe drept, chiar îmi pare rău." a declarat Monica Gubernat, membru CNA.
Ce urmează după închiderea Canal 33?
După închiderea Canal 33 (care era pe poziția 21 în lista Must Carry 2026), toate posturile Must Carry de după această poziție vor urca un loc mai sus iar lista va scădea la 56 de posturi obligatorii la retransmise. În următoarele săptămâni vom afla ce a decis DIGI în ce privește soarta prezenței Nașul TV în grila națională a megaoperatorului.






Comentarii
Trimiteți un comentariu