CNA: Posturi noi internaționale, notificate să fie retransmise în România. Dintre ele, posturi muzicale. Nu. Nu ale lui MWE Networks
O serie de posturi străine și-au notificat Consiliului Național al Audiovizualului retransmisiile în teritoriul României în ședința publică de marți 10 martie 2026, astfel încât vor putea fi preluate oricând de diverși operatori de cablu în funcție interesul acestora.
CNA a luat act de retransmisia în România a nu mai puțin de 10 posturi TV licențiate în străinătate, dintre care 5 sunt de muzică și lansate recent (și sub nicio vorbă de posturile muzicale ale companiei poloneze MWE Networks), dar și 3 posturi erotice destinate adulților, inclusiv un post 4K.
Posturile care și-au notificat retransmisiile în țara noastră sunt RTL Up, VOX Up, Music Box Hits, Music Box Classic, Music Box 80s, Music Box 90s, Music Box 00s, Leo TV, Extasy 4K Platinum și Passion XXX (notă pentru cititori: la ultimul post din urmă, dacă citiți al doilea termen al numelui, să nu vă gândiți la ce înseamnă).
FOTO: Decupaje din capturile făcute în timpul vizionării ședinței CNA.
RTL Up și VOX Up aparțin companiei RTL Deutschland, care mai deține și posturile RTL, RTL Zwei, RTL Super, RTL Crime, RTL Living, RTL Passion, Toggo Plus, VOX, Nitro, n-tv și GEO Television. RTL Up (fostul RTLplus) este un post generalist ce difuzează emisiuni și seriale din arhiva trustului și a fost lansat pe 4 iunie 2016 în timp ce VOX Up este destinat femeilor și difuzează seriale și emisiuni specifice genului și a fost lansat în decembrie 2019.
Leo TV, Estasy 4K Platinum și Passion XXX sunt posturi erotice dedicate adulților și difuzează conținut 18+ interzis tuturor minorilor. Primele două au fost licențiate în Cehia în timp ce al treilea a fost licențiat în Olanda. Din informațiile noastre postul Estasy 4K Platinum va intra în perioada următoare în grila operatorului local iNES IPTV din București, dar nu se știe dacă va intra la pachet și cu celelalte posturi destinate adulților.
Posturile Music Box retransmise în România
Anul trecut Recomandări Extra a anunțat planurile MWE Networks de a lansa posturile muzicale Music Hits, Music Club, Music Live, Music 80s, Music 90s și Music 00s la nivel internațional și nu doar în Polonia iar agenția poloneză Delegata a fost desemnată să distribuie noile posturi către cabliști. Însă din moment ce posturile au fost lansate la sfârșitul anului trecut doar în țara natală, până în acest moment nu există nimic nou despre pătrunderea posturilor Music în afara Poloniei.
Între timp o altă companie a acționat rapid în vara anului trecut și a pregătit lansări de posturi noi muzicale care înlocuiesc cu adevărat posturile muzicale ale MTV închise la sfârșitul anului trecut. Music Box Group, care deține postul de muzică Music Box Polska a lansat la finele toamnei anului trecut șapte posturi noi: Music Box Hits, Music Box Dance, Music Box Classic, Music Box Sexy, Music Box 80s, Music Box 90s și Music Box 00s care, pe lângă posturile muzicale ale MWE Networks, înlocuiesc defunctele posturi MTV Hits, Club MTV, MTV Live, MTV 80s, MTV 90s, MTV 00s și Nickmusic.
Unele posturi Music Box au genuri muzicale diferite de fostele posturi muzicale ale MTV precum Music Box Classic care difuzează clipuri muzicale clasice și retro și Music Box Sexy care difuzează clipuri muzicale senzuale. Restul posturilor rețelei au genuri similare cu cele ale MTV.
Noile posturi au fost anunțate pentru prima dată în august 2025, la scurt timp după anunțul închiderii mai multor posturi ale Paramount Skydance, inclusiv posturile MTV menționate mai sus în urma reducerilor de costuri cauzate de achiziția Paramount Global de către Skydance Media, condusă de David Ellison, fiul lui Larry Ellison, fondatorul companiei Oracle și un apropriat al președintelui SUA Donald Trump. Între timp Paramount Skydance urmează să preia gigantul Warner Bros. Discovery printr-o tranzacție în valoare de 110 miliarde de dolari după ce Netflix s-a retras din competiția pentru WBD.
Revenind la Music Box noile posturi au acoperire internațională și se află în plină expansiune în tot mai multe țări. Nu vor difuza reclame și vor emite la calitate Full HD. „Canalele vor fi distribuite în versiuni premium, utilizând un model plătit pentru operatori. Telespectatorii vor avea acces la conținut de cea mai înaltă calitate Full HD, complet fără reclame”, a declarat Antoni Kudrewicz, șeful departamentului de marketing și dezvoltare a afacerilor de la Music Box Group potrivit publicației poloneze Satkurier.pl.
„Am început să lucrăm la lansarea noilor noastre canale încă din primăvară, când planurile MTV nu erau încă cunoscute publicului. Încă de la început, obiectivul nostru nu a fost să creăm ceva «repede» sau «în loc de», ci să pregătim un proiect de cel mai înalt standard – atât în ceea ce privește selecția muzicală, cât și calitatea conținutului. Cred că am reușit să creăm o ofertă care va concura pe piața internațională”, spune Sergiusz Kobel, director general al Music Box Group pentru sursa citată.
Pentru emisia în format Full HD, Music Box Group adaugă în mod regulat titluri noi sau restaurate în bibliotecă pentru a se asigura că respectivul conținut este actualizat, iar calitatea este consistentă pe toate canalele. În viitor, este posibil să se utilizeze o îmbunătățire suplimentară a inteligenței artificiale pentru a remasteriza videoclipuri muzicale mai vechi, precizează publicația cehă Mediaguru.cz
„Datorită tehnologiilor interne și digitalizării continue, chiar și înregistrările mai vechi vor atinge un nivel mai ridicat de detaliu. Telespectatorii vor vedea videoclipuri muzicale din deceniile trecute într-o prezentare care nu a fost obișnuită până acum în televiziunea muzicală. Această abordare va include și clipuri mai vechi care vor fi remasterizate sau extinse de pe versiunile originale de pe betacam și casete master. Fondul nostru de arhivă este extins și ne permite să prezentăm materiale istorice la o calitate modernă a imaginii”, notează Kudrewicz pentru sursa citată.
Potrivit Satkurier.pl, noile posturi ale Music Box vor fi operate de o companie înregistrată în Cehia numită Music Box Television s.r.o., înființată de Music Box Group în luna mai a anului trecut iar Amernet a fost desemnat partener tehnic strategic. Deja licențele au fost obținute treptat în Cehia anul trecut în noiembrie potrivit Parabola.cz în timp ce licența pentru Music Box Classic a fost obținută în urmă cu 2 ani în Gilbratar și operată de Music Box Interactive TV. Toate posturile sunt distribuite de Music Box Television s.r.o din Cehia.
Canale tematice Music Box Group:
Music Box Hits - cele mai recente hituri mondiale și europene, adresate în principal spectatorilor cu vârste cuprinse între 20 și 49 de ani. Canalul va oferi un program muzical axat pe genuri muzicale precum pop, muzică electronică dance, rap, hip-hop, rock. Postul emite 24 de ore pe zi în limba engleză în Cehia, Slovacia, Polonia, Germania, Africa, România, Ungaria și Bulgaria. A fost lansat prima dată în Cehia pe 21 noiembrie 2025.
Music Box Dance - muzică dance, dance pop și electronică, inclusiv producții clasice și contemporane. Postul emite 24 de ore pe zi în limba engleză în Cehia, Slovacia, Polonia, Germania și Africa iar în viitor urmează să emită și în România, Ungaria și Bulgaria. A fost lansat prima dată în Cehia pe 21 noiembrie 2025.
Music Box Sexy - videoclipuri muzicale cu o estetică senzuală și elegantă, combinând sunete moderne cu expresia vizuală și care sunt o pură plăcere pentru ochi și urechi. Postul emite 24 de ore pe zi în limba engleză în Cehia, Slovacia, Polonia și Germania iar în viitor urmează să emită și în Africa, România, Ungaria și Bulgaria. A fost lansat prima dată în Cehia pe 21 noiembrie 2025.
Music Box Classic - hituri pop și rock din anii '80, '90 și 2000, hituri atemporale pentru telespectatori cu vârsta cuprinsă între 35 și 59 de ani. Postul emite 24 de ore pe zi în limba engleză în Cehia, Slovacia, Polonia, Germania, Africa, România, Ungaria și Bulgaria. A fost lansat prima dată pe 11 aprilie 2024 în Marea Britanie ca post TV FAST în colaborare cu SoFast iar din 21 noiembrie 2025 a intrat și în televiziunea liniară clasică.
Music Box 80s - hituri legendare și muzica anilor 80', deceniul vedetelor legendare precum Madonna, Queen, Duran Duran și alții. Postul emite 24 de ore pe zi în limba engleză în Germania, Estonia, Letonia, Lituania, România, Ungaria și Bulgaria iar în viitor urmează să emită și în Cehia, Slovacia, Polonia, Africa, România, Ungaria și Bulgaria. A fost lansat prima dată în Germania pe 15 decembrie 2025.
Music Box 90s - hituri rock și muzica anilor 90', deceniul superstarurilor din trupe precum Spice Girls, Nirvana, Backstreet Boys, Britney Spears. Eurodance, grunge și muzica care a modelat deceniul. Postul emite 24 de ore pe zi în limba engleză în Germania, Estonia, Letonia, Lituania, România, Ungaria și Bulgaria iar în viitor urmează să emită și în Cehia, Slovacia, Polonia, Africa, România, Ungaria și Bulgaria. A fost lansat prima dată în Germania pe 15 decembrie 2025.
Music Box 00s - hituri pop, retro și muzica anilor 2000, deceniul hiturilor de la artiști precum Beyoncé, Coldplay, Rihanna și Eminem. Postul emite 24 de ore pe zi în limba engleză în Germania, Estonia, Letonia, Lituania, România, Ungaria și Bulgaria iar în viitor urmează să emită și în Cehia, Slovacia, Polonia, Africa, România, Ungaria și Bulgaria. A fost lansat prima dată în Germania pe 15 decembrie 2025.
„Grila de programe a posturilor se va baza în principal pe videoclipuri muzicale și formate mai scurte axate pe informație și divertisment”, a explicat Kudrewicz la întrebările Mediaguru.cz, adăugând adesea că posturile sale de televiziune au în vedere conținut local suplimentar în viitor, dar în prezent percepe că publicul caută în principal videoclipuri muzicale fără elemente de distragere a atenției în televiziunea muzicală. Prin urmare, toate posturile sale vor oferi un stil vizual uniform, care va fi dezvoltat în continuare în funcție de brandurile individuale, mai arată sursa citată.
Nu toate posturile tematice Music Box vor emite în țara noastră. În acest moment posturile Music Box Dance și Music Box Sexy nu vor emite în România, așadar doar 5 din 7 posturi Music Box vor fi retransmise în țara noastră. Situația asta este și în alte țări conform căruia posturile Music Box 80s, Music Box 90s și Music Box 00s nu vor emite deocamdată în Cehia și Slovacia. Iar în Africa de Sud nu vor emite momentan posturile Music Box Sexy, Music Box Classic, Music Box 80s, Music Box 90s și Music Box 80s.
„Aceste lansări sunt doar primii pași în strategia noastră mai amplă de distribuție. Vedem în mod clar un interes tot mai mare pentru televiziunea muzicală curatoriată, nu numai în Europa Centrală, ci și pe diverse piețe europene și nu numai. Ne pregătim activ pentru lansări suplimentare și negociem deja cu noi parteneri pentru a ne extinde prezența în lunile următoare”, spune Antoni Kudrewicz, șeful departamentului de marketing și dezvoltare a afacerilor de la Music Box Group potrivit Parabola.cz.
VIDEO: twizz/YouTube
La nivel internațional noile posturi Music Box sunt distribuite de AXOCOM - unul dintre liderii în distribuția media din regiune. În România nu se știe ce operator de cablu este interesat să preia posturile grupului polonez. Am contactat biroul de presă al Music Box Group despre dacă există sau nu discuții cu cabliștii din țară precum DIGI, Vodafone sau Orange, însă până la momentul redactării acestui articol n-am primit niciun răspuns din partea companiei.
În țara noastră, până acum doar Vodafone și iNES au înlocuit fostele posturi muzicale ale MTV cu posturile Mooz, inclusiv recent adăugatele la nivel național Mooz Retro și Mooz Love în timp ce Orange nu a găsit încă înlocuitori la acele posturi iar din informațiile noastre DIGI nu intenționează să înlocuiască cu un post muzical similar (dintre toate posturile muzicale ale MTV, gigantul cablist a retransmis doar MTV 00s în grilă), însă rămâne neclar dacă pot apărea surprize pe lângă reorganizarea grilelor DIGI programată în aprilie în urma publicării listei Must Carry pentru 2026.
Music Box este unul dintre cele mai consacrate branduri muzicale de pe piața TV din Europa. Postul a fost lansat în Regatul Unit în 1984, precedând MTV Europe (1987), MCM în Franța (1989), VIVA în Germania (1993), VH1 UK (1994), și Atomic TV în Polonia (1997). În prezent, biblioteca video Music Box conține peste 20.000 de videoclipuri muzicale în calitate Full HD.
Music Box a avut o istorie tumultoasă. Postul și-a încetat inițial emisia în 1987, dar a continuat să emită că post paneuropean până în 1990 având acoperire în tot mai multe țări din Europa. În 2003 Music Box a lansat feed localizat în Italia, însă a încetat să emită 10 ani mai târziu. Pe 28 septembrie 2007 Music Box a ajuns și în Ucraina unde în 2012 și-a deschis propriul studio iar din 2014 Music Box UA a început să fie retransmis în Polonia. La 10 mai 2022, din cauza războiului din Ucraina Music Box UA și-a încetat emisia.
În Gilbratar Music Box a început să emită în limba engleză pe 14 martie 2019 iar în Polonia postul a început să emită că feed separat publicului polonez pe 22 ianuarie 2021 iar 30 octombrie 2023 feed-ul este retransmis și în Ucraina. Din noiembrie 2025 postul polonez este licențiat în Cehia.
Despre Music Box Group:
Music Box Group este companie de televiziune muzicală cu sediul în Polonia și Cehia și care deține canale TV liniare accesibile prin rețele de cablu și IPTV în Polonia, Ucraina, Gibraltar, Cehia și în alte țări, precum și prin satelitul HotBird în întreaga Europă. Sub marca comercială „Music Box”, înființată în 1984 în Regatul Unit, compania oferă o gamă diversă de conținut muzical de înaltă calitate.

Comentarii
Trimiteți un comentariu