TraLaLa TV s-a lansat în Cehia pe terestru dar și la unii operatori

Săptămâna trecută postul de televiziune pentru copii TraLaLa TV și-a început emisia în Cehia la doar 2 luni de la primul anunț.

Postul a fost lansat pe 7 august la 10:00, ora locală (11:00, ora României) în televiziunea digitală terestră din Cehia pe multiplexul 23 în locul unui test cunoscut ca ,,Test-2" însă a semnat contractele și cu operatorii de cablu cehi precum Vodafone, O2 (Oneplay) și T-Mobile. Totodată postul și-a lansat și canalul de YouTube TraLaLa Ceska cu scurt timp înaintea lansării pe TV.

Postul va fi dedicat copiilor și va difuza mai probabil cântece animate la fel ca versiunea românească, însă vor fi dublate în limba cehă. Recomandări Extra a anunțat încă din luna iunie intenția TraLaLa de-a se extinde în afară țării, detalii AICI. Postul a primit licența de la Consiliul Audiovizualului pentru Radio și Televiziune din Cehia (RRTV) în urmă cu o lună, detalii AICI. Deținătorul licenței este societatea LooLoo Kids s.r.o, înființat în primăvara acestui an și deținută de compania ieșeană TraLaLa Studio.

În Cehia noul post va fi reprezentat, ca și în România de regia de publicitate Thematic Channels, care a intrat recent pe piața din Cehia. TraLaLa Studio deține în România posturile românești TraLaLa TV și TraLaLa Desene Animate (lansat anul acesta) și postul internațional LooLoo Kids, cu clipuri muzicale în limba engleză. Compania este deținută de soții Alexandru și Cristina Bădan, care au în spate un brand de mare succes atât la nivel național (cu brandul TraLaLa) cât și la nivel internațional (cu brandul LooLoo Kids).

Comentarii

Postări populare

RĂZGÂNDIRE. Posturile TeenNick și Polsat Comedy Central Extra nu se vor închide. Cel puțin anul acesta. Dar Comedy Central România?

Retrageri de licențe la CNA: 5 posturi, dintre care 3 de televiziune și două de radio au pierdut licențele. Unul dintre ele din cauză că n-a plătit amenzile. 15 posturi TV închise în acest an până acum

Ce s-a întâmplat de fapt cu Telestar 1? Postul și-a întrerupt emisia și a depus inițial retragerea licenței iar ulterior a cerut anularea retragerii. Postul se va alege cu întrerupere emisie 90 de zile