Grila de toamnă 2026 a PRO TV: MasterChef, mai multe zile pe săptămână. Burlacii, la fel. Toamna începe cu un nou director general al televiziunii

Anul acesta evenimentul PRO TV Media Day 2026, cunoscut ca evenimentul de lansare al grilei de toamnă va avea loc joi 3 septembrie față de anii anteriori (unde avea loc în ultimele zile din august) pentru că postul lider de audiență își va schimba directorul general pentru prima dată în ultimii 10 ani. Începând de la 1 septembrie lituanianul Alexandras Cesnavicius va părăsi trustul condus de CME după aproape 13 ani, astfel PRO TV își va începe grila de toamnă cu un nou director general venit de la o televiziune mai importantă din țările Baltice.

„Pentru mine a fost o adevărată bucurie tot ceea ce am reușit să construim împreună la PRO TV. Am avut privilegiul de a lucra alături de o echipă extraordinară și doresc să le mulțumesc tuturor pentru încredere și pentru colaborarea excepțională de-a lungul acestor ani.

Sunt mândru că am reușit să consolidăm PRO TV și să dezvoltăm VOYO, transformându-le în branduri puternice, și sunt convins că telespectatorii, utilizatorii platformei și partenerii noștri vor continua să se bucure de producții la cele mai înalte standarde de calitate. Pentru mine începe acum un nou capitol, în care cu siguranță voi valorifica tot ceea ce am acumulat la nivel de experiență în calitate de CEO al PRO TV”, a declarat Aleksandras Cesnavicius potrivit PRO TV.

Sam Barnett, CEO al CME Group: „Aleksandras a avut o contribuție remarcabilă la dezvoltarea PRO TV de-a lungul celor aproape 13 ani. Sub conducerea sa, compania și-a consolidat poziția de lider pe piața media din România și a obținut în mod constant rezultate solide într-o industrie aflată într-o continuă schimbare. Doresc să îi mulțumesc lui Aleksandras pentru leadership, implicare și pentru toată contribuția sa adusă PRO TV și CME. Mă bucur foarte mult că vom continua să beneficiem de experiența sa, întrucât va rămâne alături de CME și va lucra la noi proiecte strategice.”

Înainte să detaliem despre cine este noul director general al trustului, Recomandări Extra anunță grila de toamnă 2026 al PRO TV, deși cel mai mult va fi despre prima săptămână din noua grilă ce va fi lansată pe 4 septembrie odată cu noul sezon Vocea României. Din 7 septembrie începe noul sezon 1 și 1 din MasterChef care va avea mai multe ediții pe săptămână. Din acest sezon competiția culinară se vede de trei ori pe săptămână luni-miercuri ora 20:30, valabil doar pentru prima săptămână.

Totodată sezonul 29 al celui mai longeviv serial de comedie Las Fierbinți va începe din 10 septembrie cu primele 2 episoade joia ora 20:30 și va continua din 15 septembrie, marți-joi la aceeași oră. Urmează de asemenea noile programe ale postului: serialul Fără urmă și reality show-ul Burlacii: Foc în Paradis vor începe din 14 septembrie înainte, respectiv după MasterChef. Show-ul din urmă se va vedea cu 4 ediții pe săptămână luni-joi ora 23:30 iar Fără urmă va fi difuzat în fiecare luni ora 20:30.

MasterChef va continua de la ora 21:30 începând din 14 septembrie. Deocamdată zilele de difuzare confirmate ale noului sezon sunt luni, marți și miercuri. Nu se știe dacă va fi difuzat și joia după Las Fierbinți. Joi 10 septembrie postul va difuza la 22:30 filmul artistic Sabotaj (Sabotage) din 2014 cu Arnold Schwarzenegger în rol principal.

Lansările din această toamnă vor avea loc simultan și pe platforma de streaming Voyo iar ediții noi vor fi adăugate cu o săptămână înainte de difuzarea la TV. Mai multe detalii despre principalele programe ale toamnei la PRO TV pot fi consultate AICI. Înainte de lansarea noii grile, PRO TV va difuza luni 31 august 2026 (în ultima zi din mandatul CEO-ului Cesnavicius) ora 21:30 ultimul episod al primului sezon Trafic cu Dragoș Bucur și Tudor Chirilă în roluri principale.

De asemenea și România te iubesc! va fi luat în vizor. Noul sezon al emisiunii de reportaje prezentat de Cristian Leonte va începe din 12 septembrie și va fi difuzat în fiecare duminică ora 18:00 în timp ce Apropo TV așteaptă să revină cu un nou sezon în perioada următoare.

Cum arată grila de toamnă 2026:

7-13 septembrie 2026:
Luni-miercuri:
19:00 Știrile PRO TV
20:30 MasterChef - sezon nou
23:30 Știrile PRO TV
Joi:
19:00 Știrile PRO TV
20:30 Las Fierbinți - sezon nou
22:30 Film: Sabotaj
00:30 Știrile PRO TV
Vineri:
19:00 Știrile PRO TV
20:30 Vocea României
00:00 Film: E timpul să iubești
Sâmbătă:
19:00 Știrile PRO TV
20:00 Film: 007: Casino Royale
23:00 Film: Vânătorul de monștrii
Duminică:
18:00 România te iubesc! - sezon nou
19:00 Știrile PRO TV
20:00 Filmul PRO: Mecanicul 2
22:00 Film: Vrabia roșie

Din 14 septembrie:
Luni:
19:00 Știrile PRO TV
20:30 Fără urmă - premieră
21:30 MasterChef
23:30 Burlacii: Foc în Paradis - premieră
00:30 Știrile PRO TV
Marți și miercuri:
19:00 Știrile PRO TV
20:30 Las Fierbinți
21:30 MasterChef
23:30 Burlacii: Foc în Paradis
00:30 Știrile PRO TV
Joi:
19:00 Știrile PRO TV
20:30 Las Fierbinți
21:30 Program încă necunoscut
23:30 Burlacii: Foc în Paradis
00:30 Știrile PRO TV
Vineri:
19:00 Știrile PRO TV
20:30 Vocea României
00:00 Filme
Sâmbătă:
19:00 Știrile PRO TV
20:00 Filme
22:00 Filme
Duminică:
18:00 România te iubesc
19:00 Știrile PRO TV
20:00 Filmul PRO
22:00 Filme

Cine este noul director general al Grupului PRO

Începând din 1 septembrie, locul lui Cesnavicius va fi luat de Christian Anting, cu o experiență de 25 de ani în televiziune, streaming și digital și cu funcții de conducere ocupate în tot mai multe trusturi media mai importante în tot acest timp. Anting va ocupa funcția de CEO al PRO TV încă de la această dată.

„În același timp, mă bucur să îi urez bun venit lui Christian la PRO TV și CME. El aduce o vastă experiență internațională din industria media, o înțelegere aprofundată a peisajului media din Europa Centrală și de Est și un parcurs solid în conducerea companiilor prin procese de transformare și creștere. Sunt convins că Christian, împreună cu echipa excepțională a PRO TV, va continua să construiască pe fundația solidă deja existentă și va conduce cu succes compania în următorul capitol”, a declarat Sam Barnett, CEO al CME.

Christian Anting are peste 25 de ani de experiență internațională în industria media, în domenii precum televiziune, streaming și afaceri digitale. Cel mai recent a ocupat funcția de membru al Consiliului de Administrație al TV3 Group în țările baltice, după ce, timp de șapte ani, a fost CEO al grupului. Anterior, a petrecut opt ani în cadrul TVN Group din Polonia, unde responsabilitățile sale au inclus coordonarea transformării digitale a grupului și a activităților OTT. La începutul carierei, a ocupat funcții de conducere în cadrul SBS Broadcasting, C More Entertainment, KirchGroup și Premiere, companie cunoscută astăzi sub numele de Sky Deutschland.

Comentarii

Postări populare

Notificări la CNA: Intersat Constanța renunță la grila analogică iar societatea Rețeaua de cablu SRL renunță la câteva posturi

Inteligența artificială, în tot mai multe reclame și campanii video de promovare. Și nu doar în România

Asociația Centrul Media Adventist, modificări ale licențelor sale aprobate de CNA. Printre care programul Speranța TV și Radio Vocea Speranței și un nou membru în familia postului de radio