Recomandările lunii august 2026 la Minimax
Minimax își revine pe partea de noutăți, dar cu greu încă din mai, însă va avea un final de vară mai interesant. În luna august două filme sunt așteptate să apară pe post, dintre care unul care va fi difuzat în premieră națională iar sfârșitul lunii aduce un nou sezon, mai recent, al unui serial francez de succes (nu, nu Garfield) la aproape un an de la premiera mondială și care va continua în septembrie. Doar să sperăm să nu împartă în două părți așa cum a făcut cu sezonul 3.
Înainte de noutăți, postul îl va aduce în centrul atenției pe eroul Dreamworks Megamind într-o continuare a filmului lansat la cinema în 2010. Continuarea, dublată de Total Record cu altă distribuție față de primul film, va fi difuzată încă din prima zi a lunii viitoare și va deschide drumul filmelor Dreamworks pentru care sperăm ca postul să mai difuzeze alte filme de animație ale studioului așa cum a făcut versiunea maghiară acum câțiva ani.
Iar asta nu e tot. Potrivit informațiilor noastre Minimax intenționează să difuzeze în toamna acestui an serialul Dreamworks Megamind Rules!, care continuă povestea continuării Megamind. La momentul redactării acestui articol data lansării noului serial nu a fost stabilită.
Premiere:
Surorile (Les Sisters) - sezonul 4 - din 26 august, în fiecare zi ora 17:30, câte 2 episoade
Detalii despre serial: Două surori. Două personalități explozive. Sub același acoperiș. Surorile este o comedie care prezintă viața de zi cu zi a două surori, de 7 și de 13 ani. Marine este încă un copil, în timp ce Wendy, sora ei mai mare, intră în adolescență. Ambele au un temperament puternic, au personalități foarte diferite și se iubesc. Marine este naivă, adorabilă, dar cam hiperactivă și... o cam deranjează pe sora ei cu idei nebunești pentru a-i atrage atenția lui Wendy, care își dorește o viață de adult. O comedie bazată pe personalitățile personajelor, care are ca subiect relațiile dintre frați/surori.
Megamind și sindicatul apocalipsei (Megamind vs the Doom Syndicate) - film nou - din 1 august ora 20:00
Detalii despre film: Megamind, proaspăt numit erou, trebuie acum să se prefacă în continuare că este rău până când își va putea aduna prietenii pentru a-i împiedica pe foștii săi colegi răufăcători să lanseze Metro City spre Lună.
Falcon Express (Pets on a Train) - film nou - din 15 august ora 20:00
Detalii despre film: Când o bandă de animale pun la cale o escrocherie de rutină, se trezesc prinse în toiul unui jaf comis într-un tren. Depinde de Falcon, un raton, hoţoman mărunt, şi de Rex, un câine poliţist care vrea să facă dreptate, să salveze viaţa animalelori din acest tren de mare viteză.
Blocuri de programe:
Cele mai bune ale dimineții - în fiecare zi între orele 06:30-08:30
Conține episoade din serialele Cu frații Kratt în sălbaticie (ora 06:30), Viața cu tata (ora 07:00), Garfield (ora 07:30) și ALVINNN!!! și veverițele (ora 08:00).
Pentru păsările de noapte - în fiecare zi între orele 22:30-00:15
Conține episoade din serialele Cronicile lui Zorro (ora 22:30), Bebe șef: Înapoi la treabă (ora 23:00), Odată ca niciodată... Obiectele (ora 23:30) și Familia Crood: Copacul familiei (ora 23:45).
Sursa: AMC Global Media. Articol redactat de Recomandări Extra. Dreptul de a modifica este rezervat.

Comentarii
Trimiteți un comentariu