Prelungiri de licențe: Un post TV maghiar și un post de radio local. Ce a făcut CNA?

Consiliul Național al Audiovizualului a aprobat în ședința publică de ieri, 23 iunie 2026 prelungirea licențelor audiovizuale ale celor două posturi licențiate în România, adică un post TV maghiar și unul de radio local românesc.


Este vorba de postul TV maghiar Moziverzum și postul FM Radio Star din Sebeș, județul Alba. Posturile au solicitat forului audiovizual prelungirea valabilității licențelor pentru încă 9 ani. Recomandări Extra va lua la rând solicitările.

Licența Moziverzum, prelungită cu încă 9 ani


CNA a aprobat prelungirea licenței postului Moziverzum licențiat în România, dar cu acoperire în Ungaria și retransmis în țara noastră. Postul de filme va continua astfel să emită încă 9 ani. Licența acestuia ar fi urmat să expire sâmbăta aceasta pe 27 iunie.

Prezentă online în ședință (fiind în drum spre sediul CNA), Augusta Petrescu, reprezentanta societății CEE Broadcasting Co SRL a explicat că nu se schimbă nimic în structura postului și că doar solicită prelungirea licenței. Forul a aprobat în unanimitate solicitarea.



FOTO: Decupaje din capturile făcute în timpul vizionării ședinței CNA.

Moziverzum a primit licență în iunie 2017 și a fost autorizat scurt timp mai târziu, însă a fost lansat pe 19 februarie 2019. Deși postul difuzează filme artistice premium și cu bugete mai mari, acesta se regăsește în pachetele de bază ale operatorilor din Ungaria. Postul este deținut de TV2 Media Csoport, care mai deține și posturile TV2, Super TV2, FEM3, TV2 Comedy, TV2 Kids, TV2 Sef, Mozi+, Prime TV, Izaura TV, Jocky TV, Spiler 1 TV, Spiler 2 TV și Zenebutik iar în Slovenia deține posturile Planet TV, Planet 2 și Planet Eva.

Licența Radio Star din Sebeș, prelungită cu încă 9 ani


CNA a aprobat de asemenea și prelungirea licenței postului FM Radio Star din Sebeș, județul Alba cu încă 9 ani astfel încât își va continua emisia. Licența ar fi urmat să expire pe 2 august.

Prezentă fizic în sală, Nicoleta Lemeny, una din acționarii postului a declarat că: ,,Ne dorim să putem continua cu acordul dvs. povestea Radio Star care e un post local de radio, nu retransmitem de la altcineva absolut nimic și am devenit din păcate în peisajul media local o coastă rară. Sunt mulți care au pornit înaintea noastră sau după noi și la un moment dat au renunțat pentru că a fost foarte greu din cauză că finanțele nu sunt așa cum a dorit toată lumea. Noi ne-am obișnuit să câștigăm puțin dar având satisfacția lucrului făcut cu dragoste și asta ne împlinește.”

Solicitarea a fost aprobată în unanimitate.


FOTO: Decupaje din capturile făcute în timpul vizionării ședinței CNA.

Radio Star Sebeș a fost lansat în anul 1999 și este deținut de soții Nicoleta și Laurențiu Lemeny, ambii cu câte 50% din acțiunile postului local.

Comentarii

Postări populare

Nou în grila DIGI TV: Național TV 2 HD, ,,dublura” HD a postului Național TV. Urmează Favorit TV 2 HD.

Ce posturi pentru copii dețin Warner Bros. Discovery și Paramount Skydance la un loc? Chiar pe lângă Cartoon Network și Nickelodeon

Prima Play reorganizează grila de posturi Must Carry. Intră mai puține, ies mai multe