Atomic își face un al treilea frățior: iDracula TV, cu conținut diferit. CNA a aprobat solicitarea

După Atomic Academy, Atomic va avea un alt post soră. Consiliul Național al Audiovizualului a aprobat în unanimitate în ședința publică de ieri, 22 iulie 2025 acordarea licenței postului iDracula TV, care spre deosebire de celelalte două posturi acesta va avea conținut diferit.

Logo-ul oficial al postului. FOTO: iDracula/Facebook

Conform solicitării, licența va fi operată de compania Atomic Media Advertising, considerată de membrii CNA, un trust mic. Formatul de principiu va fi tematic - traveling, muzică, motorsport (deși potrivit conținutului va fi un canal pentru bărbați), va emite în format SD și HD cu acoperire națională și cu modalități de difuzare în rețele de comunicații electronice cu retransmisie în IPTV, OTT, online, webtv, aplicații mobile și Smart TV.

Structura programelor postului va arăta astfel: 60% producție proprie și 40% producții ale altor producători în timp ce 33% reprezintă programele de informare. Pe partea de investiții postul are deja un plan financiar până în 2028 care include investiții în echipamente - 70.000 euro, investiții în programe - 200.000 euro dintre care jumătate pentru achiziția de programe și media costurilor operaționale începând cu anul 2025 - 100.000 euro/an. Din fonduri proprii au fost bugetate 250.000 euro pentru investițiile menționate mai sus.

Prezent fizic în ședință, Nicolae Șerbu, reprezentantul companiei a declarat în fața membrilor CNA mai multe afirmații fără subiectul postului, dar cu asemănări ale brandului iDracula, inclusiv despre restaurantul iDracula Medieval Feast inițiat și deținut chiar de Șerbu dar și despre circuitul iDracula Circuit Bucharest despre care acesta a susținut că îl va organiza în anul 2026.

,,Este un brand putrenic, un brand de ţară pe care îl folosesc alte ţări şi îl folosesc bine şi încep şi eu cum făcea cineva o expunere: am implementat acest proiect în zona ospitalieră. Am făcut o zonă de entertainment, un restaurant de 360 de locuri. Până în pandemie lucram numai cu grupuri de turişti.

Erau consacrate Hanul lui Manuc şi Carul cu Bere, istorie, dar au preferat Dracula. De ce? Am făcut totul din butaforie şi am pus pe tavan toţi domnitorii care s-au succedat la domnie, începând cu Mircea cel Bătrân şi terminând cu Mihai Viteazul. Ideea este că turiştii respectivi erau foarte impresionaţi, nu aveam vampiri, ci cavaleri în armură, spade, butaforia era făcută în stil medieval şi nu aveau nicio legătură cu aceşti vampiri” a mai declarat Șerbu.

Cu toate acestea n-au lipsit și declarațiile privind motivul solicitării licenței: ,,Acest canal de televiziune nu intră absolut în niciun fel de competiție. (...) Nu mai vreau să fiu în competiție cu nimeni și mă orientez datorită faptului că am proiecte pentru două vieți (n.r. la Atomic TV și Atomic Academy).”

Pe partea de motorsport, acesta a mai declarat: ,,Doresc să continui povestea circuit din jurul Palatului Parlamentului, vreau să aduc motorsportul, acei copilași care muncesc de la karting de la 6 ani până la endurro, motorcross, competiții pe care nimeni nu le bagă în seamă, nimeni nu le difuzează.” Cât despre partea de travel Șerbu a mai spus și despre conceputul ,,music travel” care înseamnă muzică dance sau cover făcute de DJ-uri îmbinat cu imagini video cu destinațiile turistice și care fac milioane de vizualizări. A mai discutat și despre un parteneriat cu creatorii de conținut ai Hai Hui (în prezent difuzat pe Travel Mix).

Postul va difuza emisiuni căruia Recomandări Extra a extras din strategia iDracula TV detaliile despre emisiunile respective:

  • iDracula... ai știri! - jurnal de știri, în principal din industria muzicală de travel, turism și motorsport, evenimente, festivaluri, etc.;
  • A new kind of Breakfast - difuzarea celor mai noi piese muzicale travel;
  • Atomic Motorsport Academy - emisiune dedicată susținerii școlilor și academiilor de motorsport și tinerelor talentate, viitori campioni din ramura sportivă motorsport;
  • Fast and Furoius! - difuzare de emisiuni și competiții naționale și internaționale motorsport, moderată de un faimos pilot;
  • Hai hui - emisiuni și podcasturi despre turism național și internațional;
  • Bucharest Challenge - emisiune despre toate stelele motorsport din țară și străinătate;
  • Top Travel 20 - emisiune moderată de un faimos DJ, topul primelor 20 de piese din repertoriul internațonal și piese românești de travel;
  • iDracula Podcaster - emisiune interactivă cu publicul, de preferat în direct, difuzată pe cablu, online și YouTube, emisiune despre muzică și sporturi cu motor;
  • iDracula Untold - muzica anilor 1999-2020 (difuzare de videoclipuri de travel, știri, dezbateri, invitați etc.);
  • iDracula Musical Show - concurs de muzică travel cu juriu în care ,,căutăm noi talente din industria noastră muzicală, care ulterior să promoveze turismul pe canalele noastre de TV și YouTube și Social Media Facebook și Instagram;
  • The Tale of The Wallahian Vlad The Impaler - dezbateri în studio despre muzica românească de la sec. XIV până în ziua de azi pe care să le aducem în prim plan și pe care să le promovăm pe canalele noastre TV și YouTube și Social Media Facebook și Instagram.

Georgică Severin, membru CNA: ,,În afară de iubitorii de motorsport să aduceți pe brandul iDracula să vadă raliuri și toate celelalte mai ales că marile competiții Formula 1, Formula 2, WRC, Rally Championship (n.r. la Moto RC) și restul nu vă atingeți de ele, ca să fim mai sinceri în momentul că sunt vândute pe următori 6 ani. Puteți să candidați pentru ele din 2029-2030.”

După alte discuții, dar și după o pauză pentru o oră, membrii CNA au votat în unanimitate acordarea licenței și au motivat aprobarea.

Ionel Palăr, membru CNA: „Eu vă felicit că v-aţi legat de un brand pe care vreţi să-l dezvoltaţi.”

Oana Dincă, membru CNA: „Mie mi se pare tare inspirată această denumire a unui viitor post TV. Va putea include foarte multe lucruri. Şi privesc din perspectiva turismului şi a promovării de ţară.” 

Dorina Rusu, membru CNA: „Eu îl votez pentru curaj. Nu ştiu dacă o să aibă succes, prezentarea a fost cam haotică, nu mi-am dat seama unde vrea să ajungă, dar mi se pare că e un mare curaj să investeşti destul de mult într-un proiect ca acesta.”

Monica Gubernat, membru CNA: „Prezentarea a fost un pic haotică, dar i-am apreciat entuziasmul şi buna credinţă.”

Cum arată programul iDracula TV:
07:00 iDracula... ai știri!
07:15 A new kind of Breakfast
09:15 iDracula... ai știri!
09:30 Atomic Motorsport Academy
11:15 Fast and Furious! (bloc de emisiuni și competiți motorsport)
15:00 iDracula... ai știri!
15:15 Hai hui
19:00 iDracula... ai știri!
19:15 Bucharest Challenge
20:00 Top Travel 20
21:00 iDracula Podcaster (luni, marți, joi, vineri și sâmbătă)
           iDracula Untold (miercuri)
           iDracula Musical Show (duminică)
00:00 iDracula... ai știri!
00:15 The Tale of The Wallahian Vlad The Impaler

FOTO: Decupaj din captura făcută în timpul vizionării ședinței CNA.

Proiectul iDracula TV a fost planificat încă din 2020 când reprezentantul companiei plănuia să relanseze Atomic TV după ce și-a suspendat emisia acum mulți ani. La aceea vreme erau planificate relansări ale Atomic TV, MTV România (abandonat ulterior) și lansarea iDracula TV. Compania Atomic Media Advertising nu a renunțat la acest proiect în ultimii 5 ani întrucât a fost promovat intens în rețelele sociale atât pe pagina iDracula, cât și pe pagina Atomic TV.

FOTO: Atomic TV/Facebook

Atomic Media Advertising mai deține și posturile Atomic TV și Atomic Academy.

Comentarii

Postări populare

Nou în grila DIGI TV: Național TV 2 HD, ,,dublura” HD a postului Național TV. Urmează Favorit TV 2 HD.

Ce posturi pentru copii dețin Warner Bros. Discovery și Paramount Skydance la un loc? Chiar pe lângă Cartoon Network și Nickelodeon

Prima Play reorganizează grila de posturi Must Carry. Intră mai puține, ies mai multe